28 de ani de existenţă a clubului

Fig. 1 Tortul aniversar

Data de 15 ianuarie este, fără îndoială, ziua care a dat o referinţă majoră literaturii, dar şi identităţii româneşti, prin naşterea „poetului nepereche”, Mihai Eminescu. Poezia este o artă în întreaga ei consistenţă.

Deşi slujeşte un alt tip de artă – cea marţială – clubul Dao din Iaşi se mândreşte cu faptul că a confirmat, prin trecerea celor 28 de ani, puterea de a rezista pe câmpul de luptă al unei Românii post-comuniste, plină de dificultăţi de menţinere pe o linie rezonabilă, perturbată pe multiple planuri (politice, economice, culturale, sportive etc.).

Fig. 2 Antrenament afară

Qwan Ki Do, arta marţială practicată în cadrul Dao, a oferit repere morale ce au conferit clubului puterea de a răzbate, cu demnitate, formând generaţii de sportivi care au avut un cuvânt de spus în evoluţia acestei arte marţiale pe plan naţional.

Fig. 3 Ziua Porţilor Deschise

Săptămâna ce s-a încheiat a fost plină de activităţi care au demonstrat că acest club este mai unit şi mai puternic ca oricând, după cum avea să sublinieze Vo Su Daniel Cojocariu, în cadrul ceremoniei de aniversare a acestei frumoase vârste a clubului. Dacă prima zi a săptămânii aniversare a debutat cu un antrenament în zăpadă (fig.2), finalul de săptămână a avut „cap de afiş” Ziua Porţilor Deschise (fig.3) unde, pe lângă copii, antrenamentul i-a avut, ca practicanţi, pe părinţii acestora sau orice nepracticant şi-ar fi dorit să „guste” din intensitatea unui antrenament marţial.

Antrenamentul special de  la prânzul zilei de sâmbătă (fig.4), adresat centurilor negre, a avut ca „participanţi” şi trei copilaşi ai unor practicanţi care, deşi nu au lucrat, fiind prea mici, au arătat că pot fi o viitoare generaţie, altfel tot mai învrăjbită în „lupta” cu gadget-urile actualelor vremuri (telefoane, tablete etc.).

Fig. 4 Antrenamentul aniversar

You may also like...